„Cu toată bunăvoința mea, statul nu îmi permite să pot ajuta“ - Mărturisirea unui tânăr vindecat de COVID-19 care a vrut să doneze plasmă

Deși medicii îi îndeamnă pe vindecații de COVID-19 să doneze plasmă, acest gest care poate salva vieți este împiedicat de protocoalele Centrelor de Transfuzii. Un tânăr de 33 de ani din Târgoviște a povestit cum nu a putut să doneze plasmă, întrucât nu și-a permis să plătească cele două teste de coronavirus, care i s-au cerut la Centrul de Transfuzii.

„Cu toată bunăvoința mea, statul nu îmi permite să pot ajuta“ - Mărturisirea unui tânăr vindecat de COVID-19 care a vrut să doneze plasmă

Tânărul din Târgoviște a povestit că a fost externat pe baza unor analize de sânge și nu avea cele două teste negative de Covid, care i se cereau la Centrul de Transfuzii. Astfel, pentru a dona, bărbatul ar fi trebuit să scoată din buzunar nu mai puțin de 600 de lei (cât costă două teste de Covid).

Prima neregulă cu care s-a confruntat George Rizea a fost inexistența unui aparat de separare a plasmei de sânge la Centrul de Transfuzie din Târgoviște. Totuși, bărbatul a fost dispus să meargă la București pentru a dona, însă s-a lovit de o condițe costisitoare și anume prezentarea a două teste Covid negative.