Creșterea pensiei minime garantate este prevăzută în PNRR, dar va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai

Crește pensia minimă obligatorie, dar statul va verifica dacă pensionarii o merită. PNNR stabilește „testarea mijloacelor de trai”.

Creșterea pensiei minime garantate este prevăzută în PNRR, dar va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) arată că în țara noastră va exista o pensie minimă obligatorie mai mare, care va fi calculată în funcție de salariul minim.

Așadar, PNNR stabilește că va crește valoarea pensiei minime garantate de stat, dar, deocamdată, nu se știe cu cât anume, pentru că documentul nu precizează și acest lucru.

În acest moment, pensia minimă obligatorie este de 800 de lei, dar se pare că aceasta va crește în viitor. Totuși, nu se știe exact nici când și nici cu ce sumă. În țara noastră sunt cel puțin 900.000 de pensionari în această situație.

Ce se știe cu certitudine este că pensionarii vor trebui să dovedească faptul că merită să primească acești bani. PNRR stipulează faptul că acordarea acesteia va fi condiționată de „testarea mijloacelor de trai” ale pensionarilor.

„Noul sistem de pensii va prevedea plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut.

Parametrii concreți ai pensiei minime vor fi definitivați în faza elaborării propunerii de politică publică, având în vedere sustenabilitatea financiară a sistemului și nevoia menținerii pensionarilor peste pragul de sărăcie.

Acordarea pensiei minime va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei”, se arată în PNRR.