China interzice creşterea unor specii de animale sălbatice pentru a preveni o nouă pandemie

China va interzice creşterea a 45 de specii de animale sălbatice până la sfârşitul anului în scopul reducerii riscului de transmitere a bolilor de la animal la om, relatează Mediafax care preia Financial Times. Printre acestea sunt porcii spinoşi şi şobolanii de bambus.

China interzice creşterea unor specii de animale sălbatice pentru a preveni o nouă pandemie
Potrivit presei de stat chineze, China va elimina treptat creşterea unor specii sălbatice precum civetele, porcii spinoşi şi şobolanii de bambus, iar statul chinez va despăgubi fermierii care îşi câştigă existenţa pe baza acestor animale. 14 milioane de chinezi sunt afectaţi de această măsură. 
 
Alte 19 de specii sălbatice, între care arici, bursuci şi porcuşori de Guineea, vor putea fi crescute doar în scopuri ştiinţifice sau medicale.
 
Grupurile anti-braconaj din China au cerut o supraveghere mai strictă în aprobarea permiselor de creştere a animalelor. Administraţia forestieră a început aplicarea politicii in luna mai.