Cea mai mare scădere a prețului petrolului în 11 ani

Cotațiile la țiței s-au prăbușit vineri după eșecul negocierilor dintre OPEC și Rusia pentru o tăiere coordonată a livrărilor. Au intrat și sub 46 de dolari pe baril la Londra, de unde la început de an erau la 71. Cartelul stabilise la nivel de membri să reducă cantitatea cu 1,5 milioane de barili pe zi, o cantitate mare, însă Moscova nu este de acord cu această tăiere suplimentară, după una operată la început de decembrie.

Cea mai mare scădere a prețului petrolului în 11 ani

Petrolul Brent a înregistrat vineri cea mai mare cădere zilnică în mai bine de 11 ani. Prețurile futures ale petrolului Brent au înregistrat cel mai mare procent de scădere într-o zi din decembrie 2008, cu 4,72 dolari sau 9,4%, la 45,27 dolari la baril. Preț de închidere a fost cel mai redus din iunie 2017.

Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 4,62 dolari, sau 10,1%, la 41,28 dolari/baril, cea mai mică valoare de închidere din august 2016 și cea mai mare pierdere procentuală zilnică din noiembrie 2014.

Atât țițeiul Brent, cât și WTI au scăzut cu peste 30% în acest an.

Ruptura dintre OPEC și Rusia a reînviat temerile legate de o scădere a prețurilor petrolului asemănătoare celei din 2014, când Arabia Saudită și Rusia s-au luptat pentru cote de piață cu producătorii din SUA, care nu au participat niciodată la înțelegerile de scădere a producției, potrivit Mediafax.

OPEC a solicitat o reducere a producției zilnie de 1,5 milioane de barili, până la sfârșitul anului 2020.

Statele non-OPEC, cum este Rusia, ar fi trebuit să contribuie cu 500.000 barili pe zi la reducerea totală suplimentară, au stabilit miniștrii OPEC. Noua înțelegere ar fi însemnat o reducere totală a producției OPEC + de 3,6 milioane barili pe zi, aproximativ 3,6% din oferta globală.

De la 1 aprilie, toți producătorii de petrol au voie să producă atât cât vor”, au spus analiștii ABN AMRO într-un raport. Banca olandeză a redus previziunile prețului petrolului Brent pentru 2020 cu 15,5%, până la 49 dolari la baril, față de prognoza anterioară de 58 dolari.