Ce a făcut o tânără cu banii primiți la majoratul ei

Gestul admirabil al unei adolescente din Iași: banii pentru majorat i-a transformat în tablete pentru copii sărmani

Ce a făcut o tânără cu banii primiți la majoratul ei

O tânără de 18 ani din Iaşi a impresionat oamenii prin gestul ei. Banii pe care i-a strâns pentru aniversarea majoratului său a decis să îi doneze unor copii sărmani din judeţul Botoşani. Alexandra a urmărit reportajul difuzat la Antena 3 şi aşa a decis să le cumpere 12 tablete celor mici.

Cei 30 de copiii care locuiesc într-un fost pichet militar din Botoșani, aproape de granița cu Ucraina.

''Da, este adevărat şi am făcut-o cu toată inima. Mă uitam aseară la televizor împreună cu părinţii mei. Am văzut reportajul dumneavoastră difuzat cu copiii din judeţul Botoşani.

Am fost profund marcată de traiul copiiilor şi le-am propus părinţilor mei să nu îmi mai facă ziua de naştere şi cu bănuţii aceia să merg să le cumpăr tablete pentru acei copii. 

Părinţii mei sunt oameni simpli. Peste un an termin liceul şi îmi doresc să devin actriţă.

M-au încărcat enegetic, dar în acelaşi timp acei copii trebuie ajutaţi să iasă din mediul respectiv. Îşi doresc şi sunt nişte copii minunaţi. Am spus poezii împreună, am şi cântat. Îşi dau interesul foarte mult să înveţe şi merită susţinuţi. Le-am spus poezia Ghimpii, de Lucian Blaga'', a spus Alexandra.