Carantina nu mai este obligatorie la intrarea în Germania pentru românii vaccinați sau vindecați de COVID-19

Autoritățile germane au inclus România în categoria trei (zona de risc), ceea ce înseamnă că românii care s-au vaccinat sau au trecut prin boală nu mai trebuie să stea în carantină, conform MAE.

Carantina nu mai este obligatorie la intrarea în Germania pentru românii vaccinați sau vindecați de COVID-19

Românii nu mai sunt nevoiți să stea în carantină la intrarea în Germania dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

- dețin dovada vaccinării și au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea ultimei doze necesare a unui vaccin dintre cele omologate la nivelul UE

- dețin dovada unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, bazată pe o testare de laborator (PCR, PoC PCR sau alte metode de amplificare a acidului nucleic) care a fost efectuată cu cel puțin 28 de zile anterior, dar nu mai mult de 6 luni

- dețin dovada unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, precum și pe cea a vaccinării cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Documentele menționate anterior pot fi prezentate fizic, tipărite, sau în format electronic și trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Suplimentar, pentru a putea beneficia de exceptarea de la măsura carantinei, persoanele care dețin documentele menționate mai sus nu trebuie să prezinte niciun fel de simptome specifice COVID-19, precum dificultăți de respirație, tuse, febră, pierderea mirosului sau a gustului.

Ca regulă generală, nu este permisă intrarea în Germania din zonele speciale de risc (categoriile 1 și 2).