Bunele maniere despre cum trebuie să lăsăm camera de hotel înainte de a pleca

Ştim cum ne place să găsim camera de hotel, însă uităm de multe ori regulile de bune maniere atunci când părăsim camera care ne-a găzduit. Personalul hotelier explică cum ar trebui să lăsăm camera de hotel înainte de plecare.

Bunele maniere despre cum trebuie să lăsăm camera de hotel înainte de a pleca

Statisticile arată că turiştii cu adevărat pasionaţi de călătorii petrec în medie peste 80 de nopţi în hoteluri, în fiecare an. Iar hotelurile din întreaga lume fac tot posibilul să creeze o atmosferă „ca acasă“ pentru oaspeţii lor. Cu toate acestea, mulţi turişti nu îşi dau seama că plata unei camere de hotel nu înseamnă o lipsă de atenţie cu privire la lucrurile din jurul lor şi stadiul în care acestea sunt lăsate la plecare.

Regulile de bune maniere înainte de a pleca din camera de hotel

Nu împachetaţi prosoapele murdare

Cameristele spun că prosoapele folosite ar trebui adunate într-un loc, în cadă sau pe podeaua din baie, pentru a fi cât mai uşoară strângerea acestora. Evitaţi să le împachetaţi sau să le puneţi pe raft, deoarece veţi crea confuzie în privinţa utilizării lor.  

Nu faceţi patul

Nu este deloc rău că vreţi să lăsaţi ordine în urma voastră atunci când părăsiţi camera de hotel. Puteţi să curăţaţi părul din chiuvetă, de exemplu. Cu toate acestea, personalul hotelier recomandă să nu pierdeţi timpul cu aranjatul lenjeriei de pat, pentru că aceasta oricum va fi strânsă.

Lăsaţi bacşiş

Bacşişul este binevenit în industria hotelieră, deoarece salariile oamenilor care se ocupă de curăţenie sunt mici, iar munca pe care o fac este destul de grea. Prin urmare, este important să nu uitaţi să mulţumiţi persoanelor care v-au asigurat o şedere confortabilă. Turiştii cu experienţă recomandă să lăsaţi şi o notă, astfel încât personalul să ştie destinaţia banilor.

Nu lăsaţi gunoi în urma voastră

Nu vă lăsaţi gunoiul peste tot, cu siguranţă există coş de gunoi în cameră. Dacă aveţi mai multe ambalaje, puteţi solicita un sac menajer pentru a încăpea totul.

Lasă fereastra deschisă

Personalul trebuie să cureţe rapid camerele pentru ca alţi oaspeţi să poată face check-in-ul şi nu este întotdeauna uşor să ventileze spaţiul. Le vei face cu adevărat o favoare lăsând fereastra deschisă.