Biroul de presă al MApN - Cetățeanul încătușat pentru refuz de legitimare și nepurtare a măștii, nu figurează ca ofițer în rezervă al MApN

Protagonistul incidentului care a avut loc sâmbătă, în București, când un bărbat a fost imobilizat de un echipaj al Jandarmeriei pentru că nu purta mască, nu figurează ca ofițer în rezervă în evidențele Ministerul Apărării Naționale, deși acesta așa a pretins.

Biroul de presă al MApN - Cetățeanul încătușat pentru refuz de legitimare și nepurtare a măștii, nu figurează ca ofițer în rezervă al MApN

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la incidentul din București, de sâmbătă, ora 18.30, din apropierea Palatului Parlamentului, în care un bărbat ce a fost imobilizat de un echipaj al Jandarmeriei ar avea calitatea de ofițer în rezervă al Ministerului Apărării Naționale, pentru corecta informare a opiniei publice, Biroul de presă al MApN este împuternicit să facă următoarele precizări: În urma verificărilor efectuate, cetățeanul în cauză nu figurează ca ofițer în rezervă în evidențele MApN”, anunță un comunicat al Ministerului Apărării.

Un bărbat în vârstă a fost pus la pământ de jandarmi și încătușat pentru că nu a purtat mască și le-a întors spatele oamenilor legii. Bărbatul participase la un miting împotriva legii vaccinării obligatorii, unde nu purtase mască de protecție pe nas și gură. Jandarmii l-au oprit să-l legitimeze, dar acesta a refuzat și a plecat, pretinzând că este ofițer în rezervă al Armatei Române. „Deci dacă v-ați gândit că am părul alb, vă mai repet o dată. Sunt ofițer al Armatei Române în rezervă și dacă vreți să ne batem, ne batem, nicio problemă, aici în parc ne batem”, le-a spus el jandarmilor

Bărbatul a fost imobilizat, băgat în duba Jandarmierei și dus la Secția 17 de Poliție. Protagonistul incidentului a spus că va depune plângere penală pentru tentativă de omor.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat că a fost dispus un control pentru verificarea modului de acțiune al jandarmilor și respectatea procedurilor.