Bătaie de joc într-o biserică ortodoxă! Rromii fac blesteme într-un sicriu

La o biserică ortodoxă din Huedin a fost dus un sicriu pentru un ritual de jurăminte și blesteme. Mai mulți rromi au jurat că se lasă de băut sau că nu și-au înșelat nevestele. Lucru și mai grav, totul s-a întâmplat în lăcașul de cult, într-un ritual primitiv săvârșit chiar de preot, după care rromii au dat foc sicriului!

Rromii îi spun preotului cum să ”oficieze” ritualul, după care îi dau banii direct în fața altarului. Scene de o gravitate extremă pentru Biserica Ortodoxă, care au revoltat creștinii.

Protopopul din Huedin, Dan Ionuț Lupuțan, a sesizat Mitropolia.

”Este oribil ce s-a întâmplat. Și eu am rămas… nu mai am cuvinte. L-am sunat pe mitropolit și i-am spus. L-a oprit de la slujire”, spune pentru INFO Huedin protopopul din Huedin, Dan Ionuț Lupuțan.

Mitropolia Clujului anunță că preotul Ioan Tonca a fost oprit ”de la săvârșirea tuturor lucrărilor sfinte”.

”Ca urmare a relatărilor apărute în mass-media, privitoare la comportamentul iresponsabil și smintitor al preotului pensionar Ioan Tonca din Huedin, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în ședința de lucru de luni, 2 martie 2020, a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a analizat toate aspectele acestui caz și, în conformitate cu articolul 88, lit. x din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a decis oprirea imediată a preotului Tonca de la săvârșirea lucrărilor sfinte. Conform acelorași prevederi cazul a fost trimis spre cercetarea organismelor disciplinare ale Eparhiei”, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Bogdan Ivanov.