Antidotul împotriva coronavirusului - Un medicament pentru tratarea peritonitei infecţioase la pisici

Oamenii de ştiinţă chinezi au anunţat că au descoperit un posibil tratament pentru eradicarea noului coronavirus, informează Il Giornale. Totuşi, va fi necesară efectuarea de studii suplimentare, înainte ca specialiștii să tragă concluzii.

Antidotul împotriva coronavirusului - Un medicament pentru tratarea peritonitei infecţioase la pisici

Medicamentul GC376 este utilizat pentru tratarea peritonitei infecțioase feline (FIP), o boală cauzată de un coronavirus care, însă, nu infectează omul. În urma analizelor de laborator, cercetătorii chinezi au ajuns la concluzia că medicamentul poate bloca replicarea COVID-19.

Observaţiile specialiştilor chinezi vin la scurt timp după ce o companie americană de medicamente pentru pisici a anunțat prezentarea unei cereri de aprobare către Food and Drug Administration din Statele Unite (FDA), în scopul de a demara studiile clinice ale medicamentului pe oameni.

În urma mai multor studii, oamenii de știință chinezi au ajuns la concluzia că medicamentul GC376 este "relativ eficient și sigur" și ar putea juca un rol semnificativ în tratamentul anti-COVID.

Concret, GC376 pătrunde în celulele infectate și poate inhiba producția virală. Aşadar, pornind de la un medicament pentru pisici, experții ar putea concepe un tratament valabil și pentru oameni.

Profesorul universitar Guo Xiaofeng a subliniat faptul că unele virusuri pot infecta atât animalele, cât şi oamenii, astfel că anumite tratamente ar putea funcţiona atât atât la animale, cât şi la oameni. "Dacă un tratament funcționează la pisici există o speranță rațională că va funcționa și la ființele umane. Dar nu există nicio garanție, deoarece oamenii sunt probabil mai sofisticați decât pisicile", precizează profesorul Guo.