Am sunat singură la ambulanță - Primele declarații ale Cristinei Joia după ce a fost lovită într-un magazin din București

Cristina Joia, unul dintre designerii din emisiunea „VISURI LA CHEIE” cu Dragoș Bucur, a povestit că a sunat singură la ambulanță, după ce a fost lovită de o femeie, într-un magazin din Capitală. Angajații și martorii nu au intervenit să o ajute, ba mai mult, un paznic a spus că se afla „la țigară” în momentul producerii agresiunii!

Am sunat singură la ambulanță - Primele declarații ale Cristinei Joia după ce a fost lovită într-un magazin din București

“Am sunat singură la ambulanță, timp în care un domn a sunat la poliție. Am ajuns la spital și am fost operată de urgență pentru că aveam piramida nazală spartă. Acum sunt în continuare în spital, iau calmante pentru durere și aștept ca medicii să-mi spună că este totul în regulă. Încă nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat, dar mi-am mai revenit din șoc”, a declarat Cristina Joia pentru protv.ro, potrivit stirileprotv.ro.

Cristina Joia, lovită sălbatic de o femeie!

Scenele dure au avut loc sâmbătă seara, într-un magazin din Capitală. Joia a fost desfigurată de o femeie, care a lovit-o în figură cu un obiect dur.

Agresiunea s-a petrecut sub ochii angajatelor magazinului. Cristina a ajuns de urgență la spital, fiind operată la nas, iar agresoarea este liberă, dar va fi anchetată și riscă pușcăria.

„Mi-a țâșnit foarte mult sânge, nimeni nu a sunat la poliție sau SMURD”

“M-am trezit cu un pumn în față, a fost incredibil de puternică, pe moment nu mi-am dat seama că avea ceva ascuțit la mână și am căzut. Mi-a țâșnit foarte mult sânge, oamenii din jur se uitau, nimeni nu suna la politie sau SMURD, ea a fugit, mi-era foarte rău deja”, a povestit vedeta de la „Visuri la cheie”.

Vizita banală dintr-un magazin din sectorul 4 s-a transformat în coșmar, după ce Cristina Joia i-a cerut unei femei să-și mute bolidul de pe trecerea de pietoni, deoarece blocase complet intrarea în parcarea magazinului.

„M-am îndreptat către magazin și o văd pe această femeie care iese din magazin și se îndreaptă către mașină, și am întrebat-o dacă e mașină ei și mi-a răspuns într-un limbaj foarte vulgar pe care nu-l pot reproduce că ce mă intereseza pe mine. Am intrat în magazin și am lăsat-o înjurând. M-am apucat să fac cumpărături, puneam banane, eram cu spatele și când m-am întors m-am trezit cu un pumn în față”, a declarat victima.

Paznicul era la țigară, nu a văzut nimic

O vânzătoare povestește că femeia a lovit-o pe Cristina fără să spună nimic și apoi a plecat.

Paznicul magazinului a spus că era „la țigară” și „nu a văzut nimic”.

Vedeta tv a ajuns la urgență, unde a fost operată la piramida nazală. Suspecta a fost identificată, dar polițiștii nu îi pot cere încă socoteală, deoarece victima așteaptă externarea pentru a depune plângerea penală.