Alexandru Rafila: Masca de protecție poate dăuna dacă se umezește

Alexandru Rafila a anunţat, miercuri seară, câte ore poate fi purtată masca de protecţie, fără a exista riscul de infectare cu coronavirus. Şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" a explicat şi care sunt motivele pentru care unii români nu poartă măşti de protecţie.

Alexandru Rafila: Masca de protecție poate dăuna dacă se umezește

"Este o problemă legată de disconfortul creat de purtarea măștii, mai ales dacă într-o incintă închisă este cald, așa cum este în mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, există și persoane care nu cred în utilitatea măștii. Sigur că părerile sunt împărțite. Studiile arată că purtarea măștii reduce semnificativ transmiterea virusului și că este mai eficientă decât izolarea la domiciliu", a spus Alexandru Rafila la B1.

Şeful  Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" a declarat că măștile sunt utilizabile cam patru ore, dacă nu se umezesc sau dacă nu se deteriorează. Deci o persoană ar putea purta cam 2-3 măști pe zi.

"Dacă masca se va umezi poate dăuna. Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă mai ales că se pot spăla și se pot călca. Există multe persoane care poartă astfel de măști", a precizat Alexandru Rafila.

Întrebat de ce OMS nu a recomandat utilizarea măștii la nivelul întregii populații pentru a bloca răspândirea COVID-19, Alexandru Rafila a răspuns:

"Recomandarea generală referitoare la purtarea permanentă a măștii, a existat o lipsă de echipamente de protecție la nivel global, nu doar în România, ci și în Franța. Atunci OMS a recomandat folosirea măștilor pentru persoanele simptomatice exclusiv, pentru a acoperi nevoia de mască pentru personalul medical. OMS nu putea recomanda folosirea nelimitată a măștilor de protecție. Personalul medical trebuia să aibă acces la aceste măști.

Între timp au fost observații și s-au făcut studii. Dacă sunt protejate toate persoanele, atunci transmiterea este mai redusă. Studiile au indicat că numărul persoanelor asimptomatice este mult mai mare, inițial se credea că există un procent mic de 4-5%. Cei care sunt asimptomatici sunt de 10 ori mai mulți decât cei diagnosticați. Dacă cei asimptomatici dacă poartă mască boala nu se mai transmite. Transmiterea scade. Dacă 90% poartă mască în spațiile închise, transmiterea scade foarte rapid și epidemia se oprește", a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că respectarea măsurii care vizează purtarea măștilor creează probleme de natură logistică și de natură economică.

"Eu cred că cei care au legiferat această măsură au luat în calcul toate elementele. Trebuie să existe stocuri foarte mare de măști și o distribuție la nivel național care să facă posibilă existența acestor măști. Cred că aici trebuie p gândire mai aplicată cum să rezolvăm această problemă. O soluție mai realistă va fi cea a măștilor textile" a precizat Alexandru Rafila.