Adi Bărar, liderul trupei Cargo, internat la Terapie Intensivă - Starea lui de sănătate este fragilă

Adi Bărar se află internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara. Muzicianul a fost infectat cu COVID-19.

Adi Bărar, liderul trupei Cargo, internat la Terapie Intensivă - Starea lui de sănătate este fragilă

Adi Bărar, chitaristul şi liderul trupei Cargo, duce o bătălie grea la ATI. Muzicianul a fost infectat cu COVID-19. Este în stare gravă, spun surse medicale de la Spitalul Judeţean.      

,,Azi, ziua de joi, îl găseşte pe Adi Bărar la spital! Suntem îngrijoraţi pentru situaţia în care se află! Starea lui de sănătate, este mai fragilă decât ne-am fi putut închipui, obişnuiţi fiind cu un Adi cu o constituţie fizică puternică. Toate gândurile noastre sunt acum alături de el, dorindu-ne totodată ca trecerea prin aceste momente să fie făcută cu respect şi decenţă din partea tuturor. Mulţumim! Vă vom ţine la curent!, au transmis cei de la Cargo pe pagina oficială de Facebook.   

Adi Bărar s-a născut pe 15 ianuarie 1960, la Timişoara, A început să cânte la chitară încă de pe când nici nu împlinise 9 ani. În 1985 a fondat trupa rock Cargo, una dintre cele mai longevive şi mai de succes formaţii de gen din România.

Unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din România, Adi Bărar se confundă cu istoria trupei Cargo, o trupă iubită de sute de mii de fani.