Actorul Vladimir Găitan a fost condus pe ultimul drum de familie şi o parte din cei care l-au iubit

Marele actor Vladimir Găitan a fost condus astăzi pe ultimul drum. Sujba de înmorântare a început la ora 12.00, la Biserica Sfântul Gheroghe cel Nou, trupul fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Actorul Vladimir Găitan a fost condus pe ultimul drum de familie şi o parte din cei care l-au iubit

Vladimir Găitan a fost condus pe ultimul drum de familie şi cei care l-au iubit. Marele actor, care a murit pe 10 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, a fost condus pe ultimul drum azi, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, iar colegii de breaslă şi prietenii regretatului actor au avut grijă să consoleze familia îndoliată.

Sujba de înmorântare a început la ora 12.00, la Biserica Sfântul Gheroghe cel Nou, unde actorul şi-a dorit să fie depus, şi a fost oficiată de părintele Emil Cărămizaru. Toţi cei prezenţi au respectat măsurile de protecţie şi de distanţare, impuse de pandemie. Dispariţia actorului şi durerea familiei au stârnit multă emoţie şi tristeţe în ochii celor prezenţi la ceremonie. Alexandru Găitan, fiul lui Vladimir Găitan, a reuşit să ajungă din Anglia, ca să-şi conducă tatăl pe ultimul drum. El nu s-a dezlipit de mama sa, Tunde Găitan, căreia a încercat să-i mângâie durerea.

Printre figurile publice care au mers să-l conducă pe ultimul drum pe Vladimir Găitan s-au numărat actorul Horaţiu Mălăele, recent vindecat de COVID-19, regizorul Ioan Cărmăzan, medicul Monica Pop, Lucia Moraru, văduva lui Marin Moraru, dar şi Gabriela Dinică, văduva actorului Gheorghe Dinică.

În memoriam Vladimir Găitan - Televiziunea Română va difuza în weekend filmele „Reconstituirea" şi „Ultima noapte de dragoste"

Televiziunea Română schimbă grila de programe a posturilor sale pentru a difuza două filme artistice şi un spectacol de teatru reprezentative pentru Vladimir Găitan, precum şi două emisiuni dedicate lui, despre personalitatea şi activitatea sa profesională. Vladimir Găitan a murit marţi, al vârsta de 73 de ani.

Sâmbătă, de la ora 21.10, TVR 1 a programat filmul „Reconstituirea", în regia lui Lucian Pintilie, cu: Vladimir Găitan, George Constantin, şi George Mihăiţă în rolurile principale.