A murit Valerian Netolitzchi - Fostul antrenor era internat la Institutul Matei Balş

Fostul antrenor de baschet Valerian Netolitzchi a decedat, luni, la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, din cauza infecţiei cu noul coronavirus, informează Federaţia Română de Baschet.

A murit Valerian Netolitzchi - Fostul antrenor era internat la Institutul Matei Balş

În ciuda eforturilor depuse de medicii de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş în ultima săptămănă, Valerian Netolitzchi s-a stins din viaţă în urma cu câteva ore, a notat FR Baschet pe pagina de Facebook.

Fratele legendarului stelist Anton Netolitzchi, Valerian s-a dedicat după studenţie tainelor antrenoratului, fiind mai bine de trei decenii tehnician la echipele juvenile ale Clubului Sportiv Şcolar Steaua Bucureşti. A fost cooptat şi în staff-urile tehnice ale naţionalelor masculine U16 şi U20 ale României, iar cu echipa de club a participat la numeroase turnee finale ale Campionatului Naţional, promovând la naţională mai mulţi jucători talentaţi. În 2012 a pus şi bazele clubului privat Neto Basketball Team Bucureşti.

La nivel de seniori, după reînfiinţarea secţiei de baschet a CSA Steaua, a făcut parte din staff-ul tehnic al echipei divizionare alături de legendarul Costel Cernat (2008-2009) şi ulterior alături de Teo Cizmic (2010).

Absolvent al IEFS înainte de 1989 şi cu masterat în educaţie fizică şi sport la Universitatea Spiru Haret în 2014, Valerian Netolitzchi a fost şi membru al Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, dar şi director-adjunct al Clubului Sportiv Şcolar nr. 6 Bucureşti.