A murit actorul Vlad Ciobanu

Actorul Vlad Ciobanu s-a stins din viaţă la vârsta de 53 de ani. El era internat la Iași încă din luna iulie a acestui an.

A murit actorul Vlad Ciobanu

Acesta a fost diagnosticat cu leucemie acută. O săptămână în urmă, actorul s-a infectat cu noul coronavirus, iar starea de sănătate a acestuia s-a agravat considerabil.

Vlad Ciobanu este actorul care a devenit renumit pentru rolul lui Mihai Eminescu, în filmul „Luceafărul”, în regia lui Emil Loteanu.

Maia Sandu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe familiei actorului.

„Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au prețuit pe Vlad Ciobanu. Să-l ținem minte ca pe actorul veșnic dornic să îmbogățească lumea teatrului și să aducă proiecte noi, ca pe cel care a reușit să îl joace atât de frumos pe Eminescu, ca pe profesorul care mereu căuta să pună în valoare tinerii. Dumnezeu să-l ierte”, a scris Maia Sandu.